1 septembrie – începutul unui nou an de studii!
Astăzi, Colegiul Agroindustrial din Rîșcani și-a dechis larg ușile pentru toți elevii care au ales să-și facă studiile în instituia noastră. În acest context ne-am adunat pentru a participa la careul solemn dedicat noului an de studii 2022– 2023. Începutul unui nou an de studii, este pentru noi toţi, un prilej de bucurie şi de speranţă, răsună primul sunet şi sălile de studiu, laboratoarele științifice renasc la viaţă, găzduind copiii şi tinerii creativi, dornici de noi cunoştinţe. Pentru a împărtăși aceste bucurii, astăzi am fost onorați de prezența mult așteptațior oaspeți: Șarban Vasile – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimenare și Șefulu Adjunct al Cancelariei de Stat al R. Moldova – Musteață Andrian. 1 septembrie coincide, în mod tradițional, cu momentul unui nou început, cu timpul regăsirilor și al revenirii. Orice început înseamnă entuziasm, speranţe şi emoţii, iar pentru ca speranţele să fie pe măsura aşteptărilor noastre, trebuie ca orice lucru să-l începem cu ,,Doamne ajută”. De aceea în acest moment, preotul bisericii din or. Rîşcani Bazatin Arsenii, și totodată absolventul nostru cu care ne mândrim mult, a fost alături de noi pentru a ne binecuvânta anul de studii prin rugăciune şi binevoire. Cât de frumos a sunat ziua de astăzi: ,,Ziua cunoştinţelor”. Elevilor le dorim cuminţenie, ascultare şi dorinţă de carte, iar profesorilor sănătate deplină, răbdare, putere de muncă şi clipe de împliniri. Doamne ajută!