Promovăm și informăm
Promovarea imaginii unei instituţii trebuie realizată prin diferite instrumente: publicitate, relaţii cu media, relaţii publice, Internet, etc. Pentru promovarea imaginii Colegiului Agroindustrial și atragerea elevilor, pe parcursul lunii curente de către instituție au fost organizate întâlniri cu elevii claselor a IX-a din gimnaziile satelor din apropierea raionului Rîșcani, Drochia și Edineț. Elevii și profesorii delegați cu această misiune au menționat avantajele instituției noastre și necesitatea continuării studiilor și mai ales posibilitățile de a le obține aici, în raion, aproape de casă. Așa tipuri de activități nu sunt noi și au fost practicate anterior, fiind ca rezultat efective. În ultimii 5 ani numărul elevilor din alte localități și chiar raioane s-a majorat semnificativ, toate grupele în dependență de specialitate sunt complete.
Ultima modificare: 19 mai, 2020